Echipaje ale ISU Prahova și APM Prahova intervin, joi, la UPG Ploiești, după un apel primit prin 112, în jurul orei 11.00, care anunța că un miros puternic, iritant, se resimte la etajul al IV-lea al corpului I.
La fața locului, ISU a trimis un echipaj SMURD, autospeciala de transport personal și victime multiple și o grupă operativă, iar reprezentanții APM au venit pregătiți pentru a face măsurători.
Potrivit ISU Prahova, o tânără a avut nevoie de ajutor medical după ce ar fi prezentat palpitații, iar în jur de 50 de persoane au fost evacuate preventiv din zonă, până la aerisirea încăperilor.
În acest moment, autoritățile încearcă să determine sursa mirosului. Inițial s-a vorbit despre faptul că un student ar fi utilizat un spray paralizant și chiar despre o scurgere de gaze.
Printre tinerii aflați în zonă circulă, însă, și o altă ipoteză, cum că mirosul ar fi rezultat în urma unui experiment făcut în una dintre sălile de curs.
Reprezentanții UPG Ploiești nu au putut fi contactați până la acest moment.
UPDATE - ISU Prahova a anunțat că la Ploiești sosește și autospeciala CBRN de la Unitatea Specială ISU Ciolpani, cea care a fost solicitată să intervină și în cazul incendiului de acum aproape două săptămâni, din cartierul Mimiu.
UPDATE - Un băiat și o fată au fost transportați la spital pentru că prezentau greață, vărsături și pierderi de cunoștință. În plus, alte zece persoane acuză amețeli și au nevoie de consultație medicală.
UPDATE ORA 11.59: ISU a anunțat că măsurătorile nu au identificat gaze sau alte substanțe periculoase. Nu se poate trage o concluzie în urma acestor măsurători, autoritățile luând în calcul că încăperea a fost aerisită și probabil din această cauză nu a detectat aparatul.
”Din ce au constatat ISU și Departamentul CRBN substanțe chimice, radiologice și nucleare, se pare că a fost folosit un spray lacrimogen iritant”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești, Anca Dobrinescu.
Studenții din zona afectată au fost lăsați să plece acasă, ceilalți au continuat cursurile.
UPDATE - Totul ar fi fost o glumă proastă făcută, se pare, de un student. Reprezentanții UPG nu au informații, deocamdată, despre cine ar putea fi acesta.
{gallery}upg{/gallery}