Autorul falsei amenințări cum bombă lansate acum două zile, care a vizat Palatul de Justiție din Ploiești, a fost identificat de autorități, a anunțat, în urmă cu puțin timp, Poliția Prahova. Individul a fost sancționat cu 4.000 de lei, amenda maximă prevăzută de lege pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112.
De două zile, polițiștii din cadrul IJP Prahova, împreună cu cei de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizare, de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și colegii de la IJP Ilfov, cu sprijinul Serviciului Român de Informații, fac cercetări pentru identificarea persoanei care, joi dimineață, a sunat la 112 și a anunțat amplasarea unei bombe la Palatul de Justiție din Ploiești.
Autorul falsei amenințări este un bărbat de 34 de ani, din Ilfov, a anunțat IJP Prahova în cursul zilei de sâmbătă.
FOTO- VIDEO 📸 Alertă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești - UPDATE
„Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34 din 2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu amendă în valoare de 4.000 lei”, a mai precizat sursa citată.
Conform legii, apelarea nejustificată a numărului de urgență 112 poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor. Și asta deoarece, în timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent și echipajele sunt direcționate pentru soluționarea acestuia, o persoană poate avea într-adevăr nevoie de ajutor.
„Atragem atenția că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității.
Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activități în folosul comunității”, au avertizat, în acest context, reprezentanții IJP Prahova.