O acțiune de numai două ore derulată vineri după-amiază, în Ploiești, s-a lăsat cu amenzi pentru mai mulți taximetriști verificați de polițiști.
Agenții din cadrul Biroului Rutier Ploiești au controlat, într-o acțiune care a durat două ore, 31 de autovehicule și au legitimat 36 de persoane. Polițiștii au urmărit eliminarea pirateriei în domeniu și verificarea activității taximetriștilor autorizați, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie și verificarea stării tehnice a autovehiculelor de taxi, dar și funcționarea corectă a aparatelor de taxat.
“Cu această ocazie polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, din care 10 conform Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și două conform O.U.G nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată au fost reținute 2 autorizații taxi și un certificat de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 8.290 de lei”, a anunțat IJP Prahova, după acțiunea derulată vineri.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: IJP Prahova