Mai multe persoane s-au agresat reciproc, în timpul unui scandal la care s-a ajuns de la banală ceartă între o femeie și un bărbat.
Incidentul a avut loc vineri seară și este anchetat de polițiștii Secției 1. Aceștia au fost alertați, în jurul orei 22.00, cu privire la conflict.
„În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un bărbat de 38 de ani, din municipiul Ploiești.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că inițial între soția bărbatului, o femeie de 31 de ani, și un bărbat de 52 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi izbucnit un conflict verbal, acesta amenințând-o pe femeie și cu acte de violență.
Ulterior, în apărarea femeii ar fi sosit și soțul, un bărbat de 38 de ani, dar și un tânăr de 28 de ani, fiul bărbatului de 52 de ani. Între cei trei bărbați ar fi izbucnit un alt conflict, aceștia agresându-se atât fizic, cât și verbal”, precizează IJP prahova într-un comunicat transmis luni.
Scandal potolit cu focuri de armă și intervenția luptătorilor SAS, la Mizil. Mai mulți indivizi au intrat în casă peste un bărbat și l-au luat la bătaie
Polițiștii fac în continuare cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.