Inculpaţii din dosarul de corupţie privind înstrăinarea terenurilor de la fosta cazarmă din Ciuperceasca, printre care şi foştii deputaţi prahoveni Andreea Cosma şi Florin Anghel, scapă de acuzaţii, după ce instanţa a constatat că faptele s-au prescris. Aceştia vor fi obligaţi, totuşi, să achite daune de 1,1 milioane de lei către Parcul Industrial Plopeni.
În dosarul Ciuperceasca au fost trimişi în judecată fostul deputat PDL Florin Anghel, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, fostul consilier judeţean Dănuţ Cornea şi fostul deputat PSD Andreea Cosma, fiica liderului social-democrat Mircea Cosma. Procurorii de la DNA Ploieşti au susţinut că, spre finalul mandatului 2004-2008, când Florin Anghel era preşedintele CJ, iar Dănuţ Cornea se afla la conducerea Parcului Industrial Plopeni, societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean a înstrăinat, la preţuri extrem de joase, printr-o procedură netransparentă şi fără o evaluare, mai multe terenuri pe care Parcul le dobândise recent, la fosta cazarmă Ciuperceasca. Andreea Cosma era la momentul respectiv notar public şi s-a ocupat de legalizarea documentelor aferente acestor tranzacţii. Anchetatorii estimaseră că prejudiciul cauzat a fost de aproape 17,6 milioane de lei.
Curtea de Apel Ploieşti a decis, miercuri, încetarea dosarului penal, după ce a constatat că faptele s-au prescris. Cei trei vor fi obligaţi să plătească, totuşi, către Parcul Industrial Plopeni, suma totală de puţin peste 1,13 milioane de lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile, suma urmând să fie împărţită în proporţii de 40% pentru Florin Anghel, 40% pentru Dănuţ Cornea şi 20% pentru Andreea Cosma.
Decizia instanţei nu este definitivă.
Soluţia Curţii de Apel Ploieşti
"În baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, cu referire la art. 131 C.pen. raportat la art. 154 alin.1 lit. b) C.pen. şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022 încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului ANGHEL FLORIN SERGHEI, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 cu referire la art. 309 Cod penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, cu referire la art. 131 C.pen. raportat la art. 154 alin.1 lit. b) C.pen. şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022 încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CORNEA DĂNUT MARCEL, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 cu referire la art. 309 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 16 alin. (1) lit. f) Cod de procedură penală, cu referire la art. 131 C.pen. raportat la art. 154 alin.1 lit. b) C.pen. şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022 încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei COSMA ANDREEA, fiica lui Mircea şi Elena, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 13 ind 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin.1 cu referire la art. 309 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. În baza art. 19, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de S.C. Plopeni Industrial Parc S.A şi obligă inculpaţii Cornea Dănu? Marcel, Anghel Florin Serghei şi Cosma Andreea, la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 1.138.937,71 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile din cadrul activului „Ciuperceasca”. Reţine contribuţia egală la producerea acestui prejudiciu în sarcina inculpaţilor Cornea Dănu? Marcel şi Anghel Florin Serghei, în cote de câte 40% şi în cotă de 20% pentru inculpata Cosma Andreea. În baza art. 19, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de S.C. Plopeni Industrial Parc S.A şi obligă pe inculpatul Cornea Dănu? Marcel să plătească părţii civile suma de 42.297 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de servicii nr. 461/16.05.2008 şi nr. 462/16.05.2008. Menţine măsurile asigurătorii instituite în sarcina inculpaţilor Cornea Dănu? Marcel, Anghel Florin Serghei şi Cosma Andreea prin Ordonanţa din data de 15 decembrie 2015, până la concurenţa sumei la acoperirea căreia au fost obligaţi. Dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu in cuantum de de 942 lei precum şi onorariul parţial în cuantum de 300 lei să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. În baza art. 275 pct.3 lit.b Cod pr. penală obligă inculpaţii Cornea Dănu? Marcel şi Cosma Andreea la plata sumei de 4000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat . În baza art. 276 Cod pr. penală respinge ca neîntemeiată cererea părţii civile de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 05 aprilie 2023 prin punerea sentinţei penale la dispoziţia procurorului, a inculpaţilor şi a părţii civile prin intermediul grefei instanţei", se arată în informarea publicată pe portalul instanţelor de judecată.
Cei trei fuseseră trimişi în judecată de DNA Ploieşti în 2015 şi condamnaţi pe fond în dosarul Ciuperceasca, de către ICCJ, în 2018. Ulterior, în 2020, Înalta Curte a decis rejudecarea de la zero a dosarului, după o decizie a CCR.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!