Angajată din Poliţia Locală Ploieşti, cercetată disciplinar pentru distribuirea unor articole incomode

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O angajată de la Poliţia Locală Ploieşti este cercetată disciplinar, pentru distribuirea pe reţeaua de socializare Facebook a unor articole de presă în care este criticat şeful instituţiei. Funcţionara publică a fost reclamată chiar de către directorul interimar, care spune că, prin activitatea online, aceasta ar fi adus prejudicii de imagine instituţiei la care lucrează, stârnind totodată dezaprobarea colegilor. În replică, audiată marţi în comisia de disciplină, femeia a afirmat că nu găseşte distribuirile sale deranjante şi nu se consideră vinovată, solicitând totodată să fie audiată concomitent cu reclamantul şi să i se permită să depună dovezi noi, care să arate că ea distribuise pe acelaşi site şi numeroase ştiri pozitive.

Reclamaţia a fost depusă de Adrian Vaida, directorul Poliţiei Locale, care a considerat că gesturile subalternei sale ar fi adus atingere imaginii instituţiei şi ar fi încălcat principiile codului de conduită. De altfel, acesta a şi fost audiat într-o primă şedinţă a comisiei de disciplină, iar astăzi a venit rândul funcţionarei cu pricina, Tomina Neagu, să ofere explicaţii. Însoţită de o avocată şi sprijinită de liderul sindicatului din care face parte, aceasta a depus un punct de vedere în scris şi apoi a declarat în faţa comisiei că nu vede de ce activitatea sa din mediul online a stârnit atât de multe controverse. "Nu doresc să obţin niciun efect. Pur şi simplu, citesc un articol, îl distribui. Care vi se pare abaterea?", a comentat poliţista locală Tomina Neagu, întrebată de ce alesese să răspândească respectivele articole şi cum crede că au reacţionat colegii săi. Şedinţa de astăzi s-a încheiat indecis, membrii comisiei anunţând că va avea loc o nouă înfăţişare, urmând ca termenul să fie stabilit după studierea documentelor şi cererilor care vor mai fi depuse între timp. Apărătorul funcţionarei publice a cerut ca reclamata şi reclamantul să fie audiaţi simultan şi, până atunci, să i se pună la dispoziţie clientei sale procesul-verbal al primei şedinţe, cea în care fusese prezent directorul Vaida.

Cazul de la Poliţia Locală Ploieşti, oricât de bizar pare, reaprinde discuţiile despre definirea spaţiului public, dar mai ales despre drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici. Se pune, automat, întrebarea dacă distribuirea publică a unei informaţii, fie ea "de rău", constituie o abatere. Şi, dacă da, înseamnă că, să zicem, şi depunerea unei reclamaţii ar fi tot o abatere? Ce se mai întâmplă dacă reclamaţia, respectiv informaţia distribuită se dovedeşte a fi adevărată? Mai e atunci denigrare sau cum o încadrăm? Prin distribuirea pe o reţea socială a unei informaţii, să înţelegem automat că utilizatorul subscrie la punctul de vedere exprimat acolo sau pur şi simplu le recomandă un subiect de lectură prietenilor virtuali? Şi, nu în ultimul rând, dacă e să vorbim despre imagine, e în regulă să generalizăm că un articol despre o persoană aflată la conducerea unei instituţii este totuna cu unul despre instituţia în sine?

Image