Angajatul unei societăți este cercetat pentru că, vreme de două săptămâni, ar fi tot furat plicuri cu bani de la firma la care lucra

un angajat a furat de la firma la care lucra
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Angajatul unei firme din Ploiești a fost reclamat la Poliție de reprezentanții societății care îl bănuiesc pe acesta de faptul că ar fi furat, în ultima perioadă, mai multe plicuri cu bani. Acesta a reușit să sustragă în jur de 8.000 de lei, până să fie prins după urmele pe care le-a lăsat.

"La data de 14 decembrie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Ploiești au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale din municipiu despre faptul că unul dintre angajații firmei ar fi rupt sigiliul și ulterior ar fi desfăcut unul dintre sacii în care se aflau plicuri cu sume de bani.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 24 de ani din municipiul Ploiești, care ,în perioada 29 noiembrie a.c.-14 decembrie a.c., ar fi sustras mai multe plicuri cu diferite sume de bani, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 8.000 de lei", au anunțat polițiștii.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Image