Potrivit unui comunicat de presă remis de ANAF, contribuabilii, persoane juridice, primesc mesaje prin care le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”.
”Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de a asigura o mai bună gestionare a fluxurilor financiare internaționale și de a preveni potențiale riscuri asociate neîncasării sumelor datorate”.
Precizăm că ANAF nu solicită astfel de informații și nici nu intervine în relația comercială dintre persoanele juridice.
Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com
Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor!
Peste 30 de polițiști, jandarmi și pompieri l-au căutat pe copilul de 10 ani dat dispărut azi-noapte, la Mănești
Reamintim că serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituția.
De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160.”, a transmis ANAF în comunicatul de presă remis.