Un bărbat a fost găsit mort, sâmbătă, pe malul râului Teleajen, în dreptul comunei prahovene Blejoi, aproape de Ploiești. Cadavrul încă nu a fost identificat. Descoperirea a fost făcută de un localnic.
Un bărbat din Blejoi a sunat la Poliție după ce a văzut un cadavru pe malul râului. Polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, de aproximativ 60 de ani, încă neidentificat, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, într-un comunicat transmis sâmbătă după-amiază.
Pe corpul bărbatului nu existau urme vizibile de violență.
Bărbat găsit mort pe malul râului Teleajen
Corpul bărbatului găsit mort pe malul râului Teleajen a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul.
Șoferul unui tractor, rănit grav într-un accident produs sâmbătă, în Prahova
„La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 13.45, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați de către un bărbat din comună, despre faptul că pe malul râului Teleajen se află o persoană decedată. În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, constatându-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani, care nu a fost identificat până la acest moment. La examinarea vizuală a cadavrului, acesta nu prezintă urme vizibile de violență, urmând să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii identității persoanei în cauză, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Prahova.