FURT CAMPINA Un bărbat din Buzău a fost reținut de Poliție, vineri, fiind bănuit de un furt comis în ianuarie într-un supermarket din Câmpina. Suspectul i-ar fi furat unei femei portofelul, pe care aceasta îl ținea în coșul de cumpărături.
Fapta a avut loc pe 23 ianuarie. O femeie a reclamat la Poliție că portofelul, în care avea suma de 700 de lei, îi fusese sustras, în timp ce se afla într-un supermarket din Câmpina. Un suspect a fost identificat vineri de polițiști. Acesta i-ar fi luat portofelul femeii direct din coșul de cumpărături și s-a făcut nevăzut.
Suspectul are 38 de ani și este din Buzău, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, într-un comunicat transmis sâmbătă.
FURT CAMPINA | Bărbatul a ajuns de la audieri direct la spital
Suspectul a fost adus la audieri, iar polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, însă înainte ca acesta să ajungă în arestul IPJ a fost nevoie să fie transportat la spital, din cauza unor probleme medicale, mai anunță Poliția Prahova în comunicatul de sâmbătă.
PLOIEȘTI. O șoferiță beată a intrat cu mașina în stâlpul unui semafor de pe Bd. Republicii
FURT CAMPINA „La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au identificat, depistat și reținut un bărbat de 38 de ani, din Buzău, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de furt. În fapt, la data de 23 ianuarie a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras un portofel în care se aflau 700 de lei, din coșul de cumpărături al unei femei, în timp ce se afla într-un supermarket din municipiu. Astfel, în urma depistării, acesta a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. Ulterior, în baza probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, însă cu ocazia vizitei medicale necesare depunerii în arest, acesta a necesitat internarea în vederea acordării unor îngrijiri medicale de specialitate, rămânând în unitatea medicală, sub pază, până la expirarea măsurii reținerii. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal”, au detaliat reprezentanții IPJ Prahova.