Bărbat reținut 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și încălcarea ordinului de protecție

Bărbat reținut
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La data de 8 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Voinești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Malu cu Flori, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cel în cauză este bănuit că, la data de 7 martie a.c., s-ar fi deplasat în comuna Voinești, la domiciliul fostei soții, o femeie de de 26 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgoviște și s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de aceasta. În plus, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic.

Totodată, la data de 2 februarie a.c., bărbatul ar fi amenințat-o telefonic pe femeie.

Bănuitul este cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 217/2003.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.(IPJ Dâmbovița)

 

 

Foto ilustrativ, stirilecs.ro.

Image