O persoană a ajuns la spital, duminică dimineață, după un accident petrecut, în jurul orei 10.30, în cartierul Bereasca. Victima ar fi traversat strada pe trecere, când a fost acroșată de un autoturism.
Aceasta a fost preluat conștientă de un echipaj de la Ambulanță și transportată la spital.
Poliția va stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul.
UPDATE 11.20 - Potrivit noilor informații transmise de IJP Prahova, victima este o femeie în vârstă de 37 de ani.
UPDATE 11.25 - Femeia care conducea autoturismul implicat în accident are 39 de ani, iar testarea cu etilotestul a arătat că aceasta nu consumase alcool.