Un tânăr de 21 de ani, din Ploiești, este cercetat după ce, marți după-amiază, a fost prins în flagrant, sustrăgând bunuri dintr-o gospodărie de pe str. Mircea cel Bătrân, din municipiu.
Operațiunea a fost întreruptă de polițiștii locali. "Marți, 22.01.2019, în jurul orei 14.50, în timp ce executa serviciul de patrulare, un echipaj din cadrul Poliției Locale Ploiești a observat pe strada Mircea cel Bătrân, un bărbat care încărca mai multe obiecte din lemn într-un căruț. Polițiștii locali au procedat la identificarea numitului M.Ș.A., de 21 ani, cu domiciliul în Ploiești, iar din verificări a reieșit faptul că acesta sustrăgea bunurile din curtea imobilului, respectiv tocuri de geam și ușă, precum și câteva obiecte de mobilier", a anunțat Poliția Locală Ploiești.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Secției nr.4 Poliție, iar persoana în cauză a fost predată pe bază de proces verbal, pentru continuarea cercetărilor.