Buletinele de vot de la alegerile locale din Ciorani care au fost sustrase din arhiva Judecătoriei Mizil ar fi fost distruse prin ardere, iar unul dintre participanţii la furt a fost angajat într-o funcţie publică la nivelul Primăriei Ciorani, ca răsplată pentru activitatea infracţională desfăşurată. Informațiile se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus punerea sub control judiciar a primarului Marin Voicu şi a altor doi inculpaţi.
Potrivit sursei citate de Agerpres, unul dintre inculpaţi a aflat activităţile întreprinse de organele de urmărire penală, respectiv renumărarea buletinelor de vot, noul spaţiu de depozitare a acestora şi rezultatele constatate şi a luat decizia de a acţiona în scopul zădărnicirii urmăririi penale.
Cel care a avut inițiativa ar fi fost chiar primarul Marin Voicu, notază Agerpres.
"În acest context, XX a căutat soluţii în vederea exonerării de la răspundere penală, atât a sa, cât şi a celorlalte persoane implicate, asigurându-se pe acestea că va efectua demersuri astfel încât ancheta care îi viza să conducă la o soluţie favorabilă. Inculpatul XX a considerat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea situaţiei în care se aflau este dispariţia totală a buletinelor de vot renumărate, acţiune care va conduce la disculparea tuturor participanţilor. Pentru atingerea scopului urmărit, a apelat la persoane de încredere din anturajul său, care să pună în executare planul infracţional astfel cum a fost conceput, respectiv inculpaţii XX şi XXX", se arată în document.
Instanță: “Participarea la comiterea faptei a impus angajarea acestuia într-o funcţie publică la nivelul Primăriei, ca răsplată pentru activitatea infracţională”
Motivarea citată de Agerpres mai consemnează că unul dintre participanţii la furt, apropiat al primarului, a fost răsplătit cu angajarea într-o funcţie publică pentru participarea sa la acest plan:
"Referitor la inculpatul XXX, acesta, deşi era apropiat al primarului, participarea la comiterea faptei a impus angajarea acestuia într-o funcţie publică la nivelul Primăriei Ciorani, ca răsplată pentru activitatea infracţională desfăşurată, dar şi pentru ca XX să se asigure de tăcerea acestuia. În plus, este de menţionat faptul că inculpatul XX nu era deţinător de permis de conducere, astfel că nu putea ajunge singur la locul unde erau depozitate buletinele de vot şi să le aducă singur înapoi în localitatea Ciorani".
Peste 4.300 de buletine de vot sustrase din sediul Judecătoriei Mizil
"În data de 23.02.2021, cu ocazia vizionării înregistrărilor video de la camerele de supraveghere s-a constatat că în data de 08.02.2021 o persoană necunoscută, mascată, a pătruns în clădirea utilizată de Judecătoria Mizil, a împins camera de supraveghere din încăperea unde se aflau depozitate buletine de vot şi a părăsit clădirea cu o geantă voluminoasă, reprezentantul Judecătoriei Mizil sesizând organele de poliţie cu privire la cele constatate. Data de 23.02. 2021 a constituit momentul în care s-a aflat public despre fapta comisă, inclusiv prin intermediul mass-media. În perioada imediat următoare, organele de urmărire penală au procedat la ridicarea şi renumărarea buletinelor de vot, ocazie cu care s-a constatat că au fost sustrase un număr de 4308 buletine de vot, dintre care 2454 buletine de vot valabil exprimate şi 1854 de buletine de vot anulate (...) Din modul în care a acţionat inculpatul XX, care, pe lângă sustragerea buletinelor de vot, a şi mutat teancuri de buletine de vot în alţi saci decât în cei în care au fost depozitate inițial, se observă că, întrucât acesta nu a putut să sustragă toţi sacii cu buletine de vot, a încercat să îngreuneze activităţile organelor de urmărire penală şi să creeze un climat de nesiguranţă cu privire la activităţile efectuate de organele de poliţie care au procedat la renumărarea buletinelor de vot. În acelaşi timp, se constată că doar o persoană care cunoştea modul în care buletinele de vot au fost depozitate în saci (în teancuri, sortate pe partide/candidaţi) putea să acţioneze în acest mod, XX fiind membru într-una dintre secțiile de votare de pe raza comunei Ciorani", se menţionează în documentul citat de Agerpres.
Din actele din dosar reiese că buletinele de vot furate ar fi fost arse.
Trei persoane, inclusiv primarul Marin Voicu, au fost reținute luna trecută, în acest dosar. Ulterior, edilul a fost plasat sub control judiciar, în timp ce alți doi inculpați – autorul furtului și un complice - au fost plasați în arest la domiciliu.
Al doilea dosar legat de alegerile locale de la Ciorani
Această speță este strâns legată de cea în care mai multe persoane, inclusiv primarul Marin Voicu, sunt acuzate de fraudarea alegerilor locale de la Ciorani. Cauza a fost deja trimisă în judecată, iar patru dintre inculpați au fost condamnați, după ce și-au recuperat vina.
Buletinele de vot sustrase de la Mizil ar fi fost chiar probe în dosarul amintit.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!