Bărbat prins de Poliția Locală Ploiești, după un furt comis în centrul municipiului

Bărbat prins de Poliția Locală Ploiești, după un furt comis în centrul municipiului
Un bărbat din Ploiești a fost prins de Poliția Locală, în noaptea de duminică spre luni, după un furt comis în centru, aproape de Casa Sindicatelor (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat a fost prins de Poliția Locală Ploiești și predat Poliției, în noaptea de duminică spre luni, după un furt comis în centrul municipiului, în apropierea Primăriei. Victima l-a recunoscut și le-a indicat polițiștilor unde locuiește acesta.

Furtul ar fi avut loc duminică. Spre dimineață, victima a zărit o patrulă de la Poliția Locală și le-a povestit agenților cele întâmplate. Polițiștii locali l-au găsit pe suspect pe strada Bucegi, situată în vecinătatea Parcului Mihai Viteazul, aproape de centrul municipiului Ploiești.

Bărbat prins de Poliția Locală Ploiești, după un furt comis în centru

Suspectul a fost imobilizat și predat polițiștilor din cadrul Secției de Poliție nr. 1 din municipiu, mai arată Poliția Locală Ploiești, într-un comunicat de presă transmis luni.

„În dimineața zilei de 18 septembrie a.c., în jurul orei 04:10 polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică aflați în patrulare pe strada Gheorghe Doja, au fost sesizați de către o persoană de sex masculin, cu privire la faptul că în cursul zilei de sâmbătă, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor, i-a fost sustrasă o anumită sumă de bani de către numitul P.M. Totodată, bărbatul le-a indicat polițiștilor locali un imobil situat pe strada Bucegi, unde ar locui persoana reclamată. Polițiștii locali s-au deplasat împreună cu reclamantul la adresa menționată de acesta, unde l-au depistat și identificat pe numitul P.M., asupra căruia a fost găsit un portofel de culoare neagră și suma de 1430 lei”, se arată în comunicat.

„Persoana în cauză, precum și bunurile găsite asupra sa, au fost predate polițiștilor din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în vederea continuării cercetărilor. Poliția Locală Ploiești condamnă săvârșirea unor astfel de fapte și face apel la spiritul civic al cetățenilor, cărora le recomandă să semnaleze Dispeceratului instituției, la numărul de telefon 0244/954, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice”, se încheie comunicatul Poliției Locale.

Image