Sâmbătă, 9 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, o femeie din Sângeru a sunat la 112 să anunțe faptul că fratele ei ar fi încălcat ordinul de protecție, dispus de Judecătoria Ploiești.
Sâmbătă, 9 aprilie a.c., în jurul orei 20.30 polițiștii Secției nr.1 de poliție rurală Apostolache au fost sesizați de către o femeie din comuna Sângeru, cu privire la faptul că fratele acesteia ar fi încălcat ordinul de protecție, dispus de Judecătoria Ploiești.
Echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, a identificat apelanta dar și pe fratele acesteia, care a declarat faptul că a venit la domiciliul mamei sale, pentru a căuta băuturi alcoolice.
Potrivit reprezentanților IJP Prahova, în urma unei sentințe civile emisă de Judecătoria Ploiești s-a stabilit ca pentru o perioadă de 6 luni, bărbatul să evacueze temporar locuința familiei și să păstreze o distanță de 10 metri față de reclamantă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a ordinului de protecție și amenințare.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, din comuna Sângeru a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente, pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Foto ilustrativ brasov.net.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!