Pompierii din cadrul ISU Prahova au derulat cercetări pentru a afla care este cauza probabilă care a declanșat incendiul de marți după-amiază, de la Băicoi, în care au ars mai multe gospodării.
Într-o informare transmisă miercuri dimineață, ISU Prahova a arătat că, potrivit rezultatelor primelor cercetări, focul ar fi pornit din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
“Un incendiu puternic a avut loc marți, în jurul orei 16:10, la un grup de locuințe din localitatea prahoveană Băicoi. La locul evenimentului au fost mobilizate cinci echipaje de stingere, dar și o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, care au acționat pentru stingerea flăcărilor și pentru înlăturarea efectelor negative. Vâlvătaia se manifesta la acoperișul a două locuințe, ulterior propagându-se la alte două locuințe și anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 400 mp. Pentru a domoli flăcările pompierii prahoveni s-au luptat peste 5 ore în condiții extrem de grele având în vedere atât temperaturile ridicate, dar și condițiile care au favorizat propagarea flăcărilor”, precizează sursa citată despre intervenția de ieri după-amiază.
Mai multe locuințe au ars la Băicoi și în luna septembrie. Atunci, pompierii au stabilit că nenorocirea s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui frigider defect.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: ISU Prahova