11 percheziții au avut loc marți, în Prahova și Dâmbovița, în cadrul a două anchete diferite privind un furt produs în luna martie și o tâlhărie care a avut loc la începutul acestei luni. Cinci tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.
"În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost descoperite mai multe mijloace materiale de probă.
În cazul faptei de furt calificat, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț au reținut pentru o perioadă de 24 de ore, 4 tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive", au anunțat reprezentanții IJP Prahova cu privire la ancheta în cazul furtului unui tractor și a unei remorci în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
În cazul celui de-al doilea dosar, a fost reținut un tânăr de 19 ani, din Ploiești. Tot marți, acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de Judecătoria Ploiești, la solicitarea procurorilor.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!