Procurorii DNA Ploiești instrumentează un dosar de corupție în care sunt inculpați un cmisar al Gărzii de Mediu Prahova și un om de afaceri, cercetați pentru luare, respectiv dare de mită. Comisarul de mediu a fost plasat sub control judiciar.
Faptele la care fac referire procurorii ar fi fost comise la începutul acestui an.
„În data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 18.00, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova, s-ar fi întâlnit cu inculpatul P.I., pe raza municipiului Ploiești și ar fi primit în mod direct de la acesta suma de 5.000 lei, cu scopul de a nu sancționa contravențional societatea comercială a acestuia, cu privire la depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile colectate.
Precizările Poliției privind ancheta DNA Ploiești la IJP Dâmbovița: „A fost pus la dispoziție”
În perioada 29 – 30 ianuarie 2024, inculpatul Turcea Aristide-Valentin, cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru din comuna Blejoi județul Prahova al societății comerciale respective, ar fi constatat săvârșirea contravenției menționate, ocazie cu care ar fi pretins inculpatului P.V. suma de 5.000 lei cu scopul de a nu-i aplica acesteia o sancțiune contravențională cuprinsă între 50.000 lei și 100.000 lei”, anunță DNA.
Comisarul de Mediu pus sub control judiciar nu are voie să părăsească teritoriul României și să exercite funcția de comisar al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Prahova.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.