IJP Prahova a anunțat că a aplicat o amendă de aproximativ 4.200 de lei în urma accidentului care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, la Ariceștii Rahtivani. Sancțiunea a fost aplicată administratorului drumului, pentru felul în care a fost asigurată deszăpezirea pe sectorul pe care s-a produs evenimentul.
Accidentul a avut loc pe DJ144. Fiind vorba despre un drum județean, administratorul - care ar fi trebuit să asigure curățarea carosabilului - este Consiliul Județean Prahova.
DESZĂPEZIRE PRAHOVA. Conducerea CJ reclamă probleme pe mai multe drumuri județene și amenință că operatorii vor fi trași la răspundere
„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au aplicat o sancțiune contravențională administratorului drumului public pentru nerespectarea obligației de a asigura viabilitatea drumurilor pe timp de iarnă, în conformitate cu prevederile articolul 105 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu o amendă în valoare de 4.252,5 lei”, a informat IJP Prahova.
12 persoane au fost rănite în accidentul în care au fost implicate două microbuze și un TIR, dar niciuna dintre victime nu a rămas internată.
Cum s-a produs accidentul de azi-noapte, de la Ariceștii Rahtivani, în urma căruia 12 persoane au ajuns la spital. Starea răniților