UPDATE. Copil de 5 ani rănit într-un accident la Șotrile. Acesta este preluat de un elicopter SMURD

copil accident șotrile
Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În accident au fost implicate două mașini în care se aflau trei persoane, inclusiv un copil de 5 ani. Pentru acesta din urmă, echipajele de urgență au chemat un elicopter SMURD.

******************************************************

UPDATE

Poliția Prahova a anunțat că accidentul a avut loc pe DJ102I, în localitatea Valea Doftanei.

„Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un autoturism, care era condus de o femeie de 31 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară care era condusă de un tânăr de 24 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova, în urma primelor cercetări la fața locului.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, precum și pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

******************************************************

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Șotrile. La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD. 

În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 3 ocupanți ai acestora. La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele se aflau în afara autoturismelor, conștiente, fiind asistate medical la fața locului. Copilul, în vârstă de 5 ani, aflat la bordul unuia dintre autoturisme, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, urmând să fie preluat de elicopterul SMURD”, a anunțat ISU Prahova.

 

Image