O femeie este acuzată că și-a ucis iubitul cu mai multe lovituri de cuțit în zona toracică. Bărbatul a fost înjunghiat în repetate rânduri, până când a murit, în urma unui scandal izbucnit spontan cu concubina sa.
Crima s-a petrecut pe marginea drumului DN 39, din comuna Agigea, județul Constanța, într-o zonă de lizieră.
Anchetatorii au reținut-o pe femeie și cer arestarea preventivă de la instanță.
Dino Park București, închis de Protecția Consumatorului
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, miercuri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpată, acuzată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului. Femeia a fost reținută în cursul serii aceleiaşi zile.
Din primele informații, se pare că miercuri dimineață cei doi au avut un conflict spontan pe marginea drumului DN 39, iar femeia l-a lovit de mai multe ori pe concubinul său în zona toracelui cu un cuțit, până ce bărbatul a murit.
Joi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatei pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.