Mihai Alexandru Nițescu, tânărul de 22 de ani care, marți, în jurul prânzului, a înjunghiat-o pe fosta sa profesoară de matematică, în fața cancelariei liceului, fusese condamnat, în iunie 2017, la opt luni de închisoare, după ce, cu câteva luni în urmă, amenințase, tot cu un cuțit, un coleg de clasă.
Acesta a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare, cu suspendare, având o perioadă de probă de doi ai care ar fi urmat să expire în vara acestui an.
"În baza art 396 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 16 lit. g C.pr.pen. şi cu aplicarea 206 alin. 1 şi 2 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpatul NIŢESCU MIHAI-ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare (faptă din 12.10.2016), proces penal pornit la plângerea persoanei vătămate S. R. A., întrucât persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă. În baza art. 372 alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului NI?ESCU MIHAI-ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase (faptă din 12.10.2016). În temeiul art. 83 din Codul Penal, dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani conform art. 84 alin. 1 din Codul Penal; În temeiul art. 85 alin. 1 din Codul Penal, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciului de Probaţiune Prahova la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea: -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., confiscă cuţitul cu lama în lungime de 13 cm cu ornamente florale şi cu mânerul în lungime de 11 cm de culoare alb cu roşu ridicat de organele de poliţie şi depus la Camera de Corpuri delicte a Poliţiei mun. Ploieşti, conform procesului-verbal seria AV nr. 0062781. În temeiul art. 275 pct. 2 lit. b C. pr. pen., obligă persoana vătămată STĂNESCU ROBERT ADRIAN la plata sumei de 100 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare" se arată în soluția pronunțată, pe 12 iunie 2017, de Judecătoria Ploiești și publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Portalul amintit nu face referire la faptul că soluția ar fi fost atacată de inculpat ori de procuror.
Foto cu caracter ilustrativ