Suspectul a fost reținut în urma percheziției și a audierilor care au avut loc la Ploiești, în legătură cu un furt comis pe 3 octombrie, în municipiu. Victima ar fi fost păcălită cu niște produse care, chipurile, erau de vânzare.
„Polițiștii Secţiei de Poliție nr. 4 Ploiești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Ilfov, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că la data de 3 octombrie a.c., persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Ploiești, sub pretextul comercializării unor produse și ar fi sustras mai multe bunuri precum și suma de 19.000 de lei.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
VIDEO 🎦 Poliția l-a reținut pe tatăl care și-a lăsat copilul de 10 ani să conducă mașina cu 157 km/oră
În urma percheziției o persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, aceasta fiind reținută, ulterior, pentru 24 de ore. Persoana bănuită va fi prezentată unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.