În primăvara acestui an, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul de trafic de droguri în care era acuzat și Vlad Timiș, unul dintre fiii patronului CRIS-TIM, Radu Timiș. Instanța a decis micșorarea pedepsei decise de Tribunalul Prahova și suspendarea executării. Motivul invocat a fost, printre altele, vârsta inculpaților.
Pentru faptele de care au fost acuzați Vlad Timiș și un al doilea inclupat - trafic de droguri de mare risc în formă continuată, activitate care s-a întins pe o perioadă de aproape un an - pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de închisoare, dar cei doi au ales să facă denunțuri și astfel au beneficiat de o reducere considerabilă de pedeapsă, scrie Săptămâna Financiară. ”Instanţa de fond a reţinut că în privința inculpaţilor sunt incidente prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000 potrivit cărora persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 – 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”, potrivit motivării citate de sursa amintită.
Fiul patronului Cris-Tim a scăpat de închisoare. Curtea de Apel Ploiești i-a redus și suspendat pedeapsa pentru trafic de droguri de mare risc
Deși Tribunalul Prahova i-a condamnat pe cei doi la închisoare cu executare, Curtea de Apel a decis suspendarea executării pedepsei, apreciind ”vârstele relativ fragede ale acestora”, dar și faptul că sunt la prima întâlnire cu legea penală. Au contat în ochii instanței de apel și caracterizările depuse la dosar, ”reieșind că sunt persoane integrate social”, mai notează Săptămâna Financiară.
ACCIDENT 2 MAI | Băiatul ucis avea la el o cameră GoPro care a înregistrat clipele de groază. "Se aude scârțâitul de roți, se aude când îi lovește pe ceilalți copii, se aud gemetele copiilor care chemau ajutor"
Citiți mai multe pe sfin.ro.