Salvamontiștii din Sinaia au intervenit, duminică seară, pentru recuperarea a doi tineri, băiat și fată, de pe un traseu din Bucegi. Cuplul nu era echipat nici pe departe corespunzător pentru drumeție pe timp de iarnă, neavând haine adecvate, încălțăminte potrivită și nici măcar lanterne.
Doi salvamontiști au intervenit pentru recuperarea tinerilor, care nu erau schiori, ci porniseră pe un traseu montan, din zona stâncilor în Pasajul Târle - Carp.
Pornind de la acest caz, salvamontiștii lansează un nou apel către turiști, atrăgând atenția că pe munte, mai ales iarna, nu pot porni echipați oricum, dar și că majoritatea traseelor este închisă în acest sezon.
"Un traseu montan pe timp de iarnă DIFERĂ total de același traseu pe timp de vară. Nu toate traseele sunt deschise în ambele sezoane, din contră, majoritatea sunt ÎNCHISE pe durata iernii. Să mai zicem de echipament? Zicem. O pereche de «blugi» mai grosuți și o pereche de «adidași» înăltuți NU se califică drept echipament pentru munte-iarnă. La noi avem un singur traseu marcat care merge la 2000 iarna, este botezat DRUMUL DE IARNĂ - folosiți-l cu încredere și numai cu echipamentul adecvat", au subliniat salvamontiștii din Sinaia.
Potrivit bilanțului transmis de aceștia, la finalul zilei de duminică, în total Salvamont Sinaia a avut, ieri, 15 intervenții, astfel:
Valea Soarelui: 1- umăr drept dislocat
Valea Dorului: 1- fractură membru superior drept
Laptici 2: 1- plagă ce a necesitat suturi la membrul superior drept
Drum de Vară: 4- ligamente rupte membru inferior drept / fractură claviculă stânga / luxație umăr stâng / entorsă picior stâng
Pârtia Nouă: 2- fractură membru sperior drept / luxație picior drept
Cabinet: 4 cazuri
Târle-Carp: 2 persoane recuperate
Sursa foto: arhivă Salvamont Sinaia