Direcția Generală de Asistență Socială și Protecţia Copilului încheie procedura prin care să o decadă din drepturile părinteşti pe mama gemenilor care au căzut de la etajul 10. Procedura se referă la cel de-al treilea copil al său, singurul rămas în viață, un băiețel care se află acum cu tatăl lui.
“Noi monitorizăm situaţia copilului care se află acum împreună cu tatăl şi cu familia extinsă pe linie paternă. S-a constituit dosarul, îl vom finaliza în vederea solicitării instanţei de decădere din drepturile părinteşti a mamei”, a declarat, potrivit Observator News, Sorina Gliga, șef al Serviciului evaluare iniţială, intervenţie în regim de urgenţă, abuz şi violenţă în familie din cadrul DGASPC Prahova.
Băiețelul locuiește cu tatăl lui și verii săi și, de la producerea tragediei, familia ar fi fost vizitată de mai multe ori de reprezentanți ai Protecției Copilului. Aceștia au constatat că este vorba despre persoane cu venituri modeste, dar că nu ar exista motive pentru care copilul să fie preluat în grija statului.
Băiatul de 5 ani se afla și el în locuință, în seara tragediei. De altfel, acesta chiar apare alături de mamă, în live-ul făcut de aceasta pe Facebook în timp ce gemenii erau resuscitați pe trotuarul din fața blocului.