Doi bărbați prinși că au furat bunuri din TIR-ul implicat acum două seri, în accidentul de pe DN1, de la Nistorești

Nistorești accident tir
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii au prins ieri dimineață, pe DN1, la Nistorești, doi bărbați care ar fi furat din marfa aflată în TIR-ul care, cu o seară înainte, fusese implicat într-un accident rutier.

„La data de 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt. 

În fapt, în jurul orei 07.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 1, în orașul Breaza, cartier Nistorești, au observat un bărbat care sustrăgea bunuri dintr-o semiremorcă, implicată într-un eveniment rutier în seara zilei de 22 mai a.c. 

La observarea echipajului de poliție, bărbatul a fugit către autoturismul cu care se afla, acesta fiind condus de o alta persoană. 

La scurt timp, autoturismul a fost oprit, cei doi bărbați fiind legitimați, fiind stabilită identitatea acestora, având vârstele de 21, respectiv 22 de ani, din județul Galați”, a precizat IJP Prahova. 

Potrivit sursei citate, în autoturismul acestora au fost găsit mai multe produse alimentare, sustrase din semiremorcă. 

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Image