O fetiță de 7 ani și una de 8 ani au ajuns la spital, joi seară, din fericire cu răni ușoare, după ce au fost implicate în accidente de mașină petrecute în Ploiești.
Un eveniment rutier a avut loc în jurul orei 17.00, la intersecția dintre străzile Elena Doamna și Victoriei. Două mașini au fost implicate în accidentul soldat cu rănirea ușoară a copilei de 7 ani, care a fost transportată la spital.
După nici jumătate de oră, alte două mașini, în una dintre ele aflându-se și o fetiță de 8 ani, au fost implicate într-un accidente petrecut, de această dată, la intersecția străzilor Nucilor și Spitalului. Minora și un bărbat de 62 de ani au fost preluați de echipajele de ambulanță pentru a fi transportați la spital, dar nu au suferit răni grave.
Din primele verificări, potrivit IJP Prahova, ambele accidente s-au petrecut pe fondul neacordării de prioritate.
Foto cu caracter ilustrativ