Duminică 29 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Florești au fost sesizați de către o femeie despre faptul că soțul său ar fi încălcat la data de 29 septembrie a.c, măsurile impuse prin ordinul de protecție.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 74 de ani care, deși avea emis un ordin de protecţie s-ar fi apropiat de soție la mai puțin de 5 metri.
Potrivit IPJ Prahova, în baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Un puștan de 16 ani a fost reținut pentru furt calificat
Foto ilustrativ, ziare.com