Dosar penal pentru un bărbat care a încercat să vândă o drujbă

Dosar penal
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii Secției Rurale de Poliție Blejoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, în incinta parcării unui centru comercial din comuna Blejoi un bărbat care oferea spre vânzare o drujbă.

Potrivit IPJ Prahova, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul de 28 de ani, din localitatea Dumbrava nu deținea documente de proveniență și nici certificat de conformitate de la firma producătoare sau reprezentanții legali ai acesteia. Astfel, bunul în cauză a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Foto ilustrativ https://depositphotos.com

Image