Dosar penal pentru un tânăr din Câmpina care ar fi condus drogat. A fost oprit în plină zi, pe o stradă din zona Kaufland

șofer drogat dosar penal campina
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr din Câmpina tras pe dreapta de Poliție luni, în jurul prânzului, este anchetat pentru că ar fi condus drogat. Suspiciunile au apărut pe fondul rezultatului indicat de testul rapid.

„La data de 4 martie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției  Municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Sălaj, din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au transmis reprezentanții IJP Prahova. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

 

 

Image