Dosar penal în urma atacului de urs din Bucegi. Procurorii investighează și circumstanțele în care a fost împușcat animalul care a ucis o fată de 19 ani

atac urs victimă dosar penal bucegi
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliția Prahova a anunțat că a fost deschis dosar penal în urma tragediei petrecute marți, pe un traseu din Bucegi. O fată de 19 ani a murit sfâșiată de urs. Ancheta vizează stabilirea circumstanțelor exacte în care a survenit decesul, dar și împrejurările în care a fost împușcat exemplarul care le dădea târcoale inclusiv salvatorilor ce încercau să recupereze trupul victimei.

„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și braconaj cinegetic.

Unitatea de parchet urmează să se pronunțe și sub aspectul legalității împușcării exemplarului de urs.

Din verificările efectuate până la acest moment, s-a conturat o stare de necesitate ce a impus extragerea exemplarului de urs prin împușcare, pentru prevenirea unor alte evenimente negative”, a anunțat IJP Prahova, miercuri dimineață.

„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenți la fața locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, echipa de intervenție constituită conform OUG 81/2021, a hotărât împușcarea acestuia, lucru care s-a și realizat”, a transmis IJJ Prahova, în urma intervenției dramatice de marți seară.

 

 

 

Image