În zilele de 13 și 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente fiind suplimentate.
Pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, au fost desfășurate 10 acțiuni punctuale și institute 20 de filtre, fiind angrenați polițiști de la structurile de rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu jandarmii și polițiștii locali.
În cele două zile, polițiștii au fost solicitați să intervină la 72 de evenimente, 47 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112.
De asemenea, au fost semnalate 40 de posibile infracțiuni, aproximativ 55% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate peste 180 de testări pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, oprite pentru control 381 de autovehicule și legitimate 718 persoane.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 385 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei, dintre care 291 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 84 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În urma activităților desfășurate pe linie rutieră, polițiștii au reținut 35 de permise de conducere, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 9 pentru consumul de alcool.
Totodată, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua misiunile pentru siguranța comunității.
IPJ Dâmbovița