ISU Prahova a anunțat, miercuri dimineață, referitor la hala cuprinsă de flăcări la Brazi, că depozitul de deșeuri deține autorizație de securitate la incendiu din anul 2011, cu obiect de activitate “hală incinerator deșeuri periculoase”.
Potrivit sursei citate, cel mai recent control a fost la începutul acestui an, mai precis pe 8 ianuarie, când societatea a primit două amenzi, în cuantum de 7.500 de lei, pentru instalația de hidranți, care nu funcționa, respectiv pentru diminuarea gabaritul căilor de evacuare, prin amplasarea de pubele la intrarea în hală.
Ecoburn, societatea care deține incineratorul de deșeuri periculoase de la Brazi, se află, de multă vreme, și în atenția autorităților de mediu, care la începutul anului au decis să-i suspende autorizația de mediu, ca urmare a neregulilor depistate într-o serie de controale.
Sursa foto: ISU Prahova