EXPLOZIE MIZIL | Care e starea victimei rănite în explozia de sâmbătă

EXPLOZIE MIZIL | Care e starea victimei rănite în explozia de sâmbătă
Victima a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O femeie a fost rănită grav într-o explozie produsă sâmbătă dimineață, într-un magazin din Mizil, din cauza unei acumulări de gaze. Victima prezintă arsuri pe aproape jumătate din suprafața corpului și pe căile aeriene și a fost intubată de către paramedici.

Explozia s-a produs sâmbătă dimineață, când femeia a deschis magazinul și, fără să simtă gazele, a aprins o candelă, potrivit primelor verificări ale pompierilor prahoveni.

Victima are 37 de ani.

Aceasta a suferit arsuri de gradele I și II pe aproximativ 45% din suprafața corpului, potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova. Ulterior, ISU Prahova a anunțat că victima prezintă arsuri inclusiv pe căile aeriene, motiv pentru care a fost intubată de către echipajul de terapie intensivă mobilă care a preluat-o în urma exploziei și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image