O fată de 15 ani a fost bătută de o altă tânără, fiind lovită cu pumnii și trasă de păr, într-un parc din zona de sud a municipiului Ploiești. Poliția a anunțat vineri că a identificat-o pe agresoare.
Altercația a avut loc pe 23 ianuarie. Victima are 15 ani și este din comuna Brazi, de lângă Ploiești. În urma incidentului, familia fetei bătute a făcut un apel public, în încercarea de a găsi vinovata.
Incidentul a fost și filmat de martori, iar imaginile au ajuns pe internet.
Fată bătută de o adolescentă de 15 ani, într-un parc din Ploiești
În urma cercetărilor, Poliția Prahova a identificat vineri o suspectă. Aceasta are tot 15 ani și este din Bărcănești.
„În urma apariției în spațiul public a unei înregistrări video care ilustrează cum o tânără agresează fizic o altă tânără, la data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești s-au sesizat din oficiu, efectuând cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 23 ianuarie a.c., două minore de 15 ani, din comuna Brazi, respectiv comuna Bărcănești, s-ar fi întâlnit într-un parc din municipiul Ploiești unde au avut o discuție în contradictoriu, ulterior, una dintre tinere agresând-o pe cealaltă, cu pumnii și palmele, trăgând-o totodată de păr”, a detaliat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Bărbat prins de Poliție după ce i-a furat portofelul unei femei într-un supermarket din Câmpina
„În urma verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, domiciliată în comuna Bărcănești, urmând a fi stabilită situația de fapt și a fi luate măsurile legale în consecință, în urma administrării probatoriului. La acest moment moment, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a mai comunicat Poliția Prahova.