Fiul care ar fi trebuit să-i aline bătrânețea a devenit coșmarul vieții ei. Este povestea unei femei din Ploiești care a ajuns să ceară ordin de protecție împotriva celui pe care l-a adus pe lume. Chiar și având un asemenea document, ploieșteanca nu a scăpat de pericol. Bărbatul a ignorat în mod repetat interdicția de a se apropia de mama sa.
"La data de 28 octombrie a.c., polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au reținut un bărbat pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În fapt, în aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 64 de ani cu privire la faptul că la ușa sa se află fiul său, față de care a fost emis un ordin de protecție.
În baza sesizării, polițiștii deplasați la fața locului au identificat persoana reclamată ca fiind un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere", a informat IJP Prahova.
Femeie din Ploiești, nevoită să ceară ordin de protecție împotriva propriului băiat. Azi-noapte, fiul a ajuns în arest
Povestea este mai veche. Pe 22 octombrie, în urma unui conflict între cei doi, polițiștii au emis ordin provizoriu de protecție pentru femeie, împotriva fiului. După numai câteva ore, acesta s-a întors la locuința mamei, care a sunat din nou după ajutor, iar individul a fost reținut și ulterior plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile. Măsura nu l-a potolit, ba dimpotrivă. "La data de 25 octombrie a.c., Judecătoria Ploiești a emis un ordin de protecție față de bărbatul în cauză, prin care i se interzice acestuia să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de mama sa și domiciliul acesteia", menționeazĂ IJP Prahova. Cu toate acestea, sâmbătă, el s-a întors la locuința femeii.
Prahoveanul care i-a dat nevestei cu o cărămidă în cap a fost reținut din nou, pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de femeie
"În urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 29 octombrie a.c., instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție", au precizat reprezentanții IJP Prahova, în cursul zilei de azi.