Fostul șef al Poliției Mizil, trimis în judecată de DIICOT Ploiești, în 2018, alături de alți doi inculpați, a fost condamnat, marți, pe fond, de Tribunalul Prahova, într-un dosar de trafic de minori.
Marius Rotaru a fost achitat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și condamnat pentru favorizarea infractorului, la trei ani de închisoare cu suspendare, se arată în soluția publicată pe portalul just.ro.
Un alt inculpat din dosar a fost condamnat la 7 ani și 8 luni, iar al treilea, minor, la internare timp de patru ani, într-un centru de detenție.
Hotărârea, pronunțată ieri, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Ancheta a început în toamna lui 2016, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au anunțat că au dispus reținerea a patru persoane, inclusiv două dintre cele condamnate ieri, „pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual”.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona. Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Rotaru Marius Nicușor, având funcţia de şef al Poliției Orașului Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional din care fac parte inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare ajutându-i astfel pe să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius Nicușor a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracțional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, se arăta într-un comunicat transmis pe 8 septembrie 2016 de procurorii DIICOT.