Irinel Cojanu, fotbalist prahovean, a murit sâmbătă, în jurul prânzului, într-un accident groaznic produs la ieșirea de Ploiești spre Păulești. S-a stins din viață cu două săptămâni înainte de a împlini 37 de ani.
“Doliu în familia ATHLETICO!
Astăzi s-a întâmplat o tragedie, atacantul echipei noastre, Irinel Cojanu în vârstă de 37 de ani a suferit un accident teribil și s-a stins din viață!
Un om de nota 10, un băiat plin de viață, serios și tot timpul cu zâmbetul pe buze...
Dumnezeu sa te ierte! Condoleanțe întregii familii!” este mesajul publicat de Athletico Râfov.
“Viata e nedreapta uneori...
Cuvintele sunt de prisos in aceste cazuri
Jucatorul nostru Irinel Cojanu a decedat in urma unui grav accident rutier petrecut astazi la ieșirea din Ploiești...
Dumnezeu sa te ierte Iri...”, au transmis și reprezentanții echipei ACSO Măgura Slănic.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, tragedia de sâmbătă s-a produs în momentul în care un șofer care venea dinspre Ploiești a intrat pe contrasens, într-o depășire neregulamentară, mașina sa izbindu-se frontal de cea a bărbatul de 37 de ani, care circula din sens opus.
Ambii conducători auto și-au pierdut viața, în urma impactului.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Athletico Râfov