O nouă tragedie a avut loc azi-noapte pe DN1, în Prahova, pe raza localității Bănești. Trei vehicule - două autoturisme și o căruță - cu șase persoane au fost implicate în accident. Căruțașul a fost declarat decedat, iar alte două victime - dintre care una încarcerată - au fost duse la spital.
ISU Prahova a anunțat că persoana aflată în atelaj prezenta răni incompatibile cu viața, astfel ca a fost declarat decesul de către medicul ajuns la fața locului.
O mașină cu cinci persoane a căzut în râpă, azi-noapte, la Valea Doftanei
O altă victimă, aflată la bordul unuia dintre autoturisme, a fost găsită încarcerată, dar conștientă. Aceasta a fost extrasă de pompieri și preluată de o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă, care a transportat-o la spital.
Accident grav pe DN1, la Azuga. Victima, un pieton, a murit la scurt timp după impact
Un alt ocupant al aceluiași autoturism a necesitat îngrijiri medicale. Ulterior, și acesta a fost transportat la spital de echipajul SMURD prezent la fața locului.
UPDATE "La data se 21 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe DN 1, km 84+500, la intersecția cu strada Belu din comuna Bănești a avut loc un accident rutier.
Din verificări, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un atelaj hipo, la ieșirea de pe strada Belu în Drumul Național 1, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani.
În urma impactului, atelajul și-a continuat deplasarea, pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, iar ulterior conducătorul atelajului hipo a fost proiectat pe partea carosabilă.
Din accident, a rezultat decesul conducătorului atelajului hipo, precum și vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 27 de ani, și a conducătorului auto în vârstă de 33 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La acest moment, cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri în vedere stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier", a anunțat IJP Prahova.