Incident în timpul lucrărilor de reparații comandate de Primăria Ploiești pe strada Maramureș! Un tronson a fost inundat, după ce o conductă de apă pare să fi fost lovită accidental în timpul intervenției muncitorilor. Un echipaj al Apa Nova a sosit în zonă pentru remedierea avariei.
Incidentul a avut loc vineri după-amiază.
O conductă aflată sub carosabil a fost avariată, iar apa a început să iasă cu presiune și s-a revărsat pe stradă, inundând un tronson de câțiva metri pătrați, în zona intersecției dintre strada Maramureș și strada Sitarului, în vecinătatea clădirii de birouri Sudarc Business Center și a hotelului Angelo D'Oro.
Un echipaj al Apa Nova a sosit în zonă, pentru remedierea avariei, în jurul orei 15.30.
Pe strada Maramureș, situată în apropierea centrului municipiului Ploiești, au loc lucrări de asfaltare, începute pe 21 februarie, la comanda Primăriei, în cadrul programului anual de reparații curente. Intervenția era programată să dureze până pe 24 februarie, însă municipalitatea a anunțat, chiar astăzi, că lucrările vor mai dura câteva zile în plus.
Restricțiile de circulație de pe strada Maramureș, prelungite până săptămâna viitoare
Pe durata lucrărilor, traseele de transport în comun ale TCE Ploiești care treceau în mod normal pe strada Maramureș au fost deviate.