Un accident rutier grav a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 9.00, pe Dn1D, în comuna Albești-Paleologu. Două autovehicule, în care se aflau cinci persoane, s-au făcut praf în urma impactului produs în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată. Echipajele de urgență anunță că ar fi cel puțin doi răniți. Traficul în zonă este blocat complet, pe ambele sensuri.
ISU Prahova anunță că la locul evenimentului intervin pompierii militari din cadrul Gărzii Urlați, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Un biciclist a fost lovit de mașină pe DN1A, în apropiere de Ploiești. Victima a fost resuscitată la locul accidentului
Două din cele cinci persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită blocată în autovehicul. Ambele victime primesc îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD și SAJ. Răniții sunt conștienți, precizează ISU Prahova.
UPDATE. ISU Prahova a anunțat că trei dintre cele cinci persoane sunt transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Accident cu victimă pe DN1, la Puchenii Mari. Un biciclist a intrat într-un autoturism