FOTO | Limuzină implicată într-un accident pe DN1, în Prahova

FOTO | Limuzină implicată într-un accident pe DN1, în Prahova
Trei vehicule, printre care și o limuzină, au fost implicate duminică într-un accident pe DN1, aproape de Băicoi (Foto: Info Trafic Prahova)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trei vehicule, în care se aflau în total 19 persoane, dintre care 11 copii, au fost implicate duminică după-amiază într-un accident pe DN1, aproape de orașul prahovean Băicoi. O femeie a ajuns la spital, cu un traumatism suferit după declanșarea airbag-ului. În coliziune a fost implicată și o limuzină.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 13.30, pe sensul de mers Ploiești - Brașov al Drumului Național 1, în apropierea orașului Băicoi.

Potrivit primelor informații, două vehicule au intrat într-o coliziune, unul dintre ele fiind proiectat într-o altă mașină. În coliziune au fost implicate o limuzină marca Hummer, un BMW x5 și o Skoda Fabia, potrivit martorilor.

Accident pe DN1, în Prahova, cu 19 persoane implicate

Persoanele implicate în accident, 19 la număr, printre care și 11 minori, au fost evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului, au anunțat reprezentanții ISU Prahova. O singură persoană, o femeie în vârstă de 51 de ani, a avut nevoie să fie transportată la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a suferit un traumatism toracic, în urma declanșării airbag-ului, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„La data de 24 martie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Serviciului Rutier, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe Drumul Național 1, în afara localității Băicoi. Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un alt bărbat de 53 de ani, iar acesta, ulterior a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 36 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 51 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au detaliat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.

„În zona producerii accidentului traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai transmis Poliția Prahova.

Un martor a publicat pe grupul de Facebook „Info Trafic Prahova”, unde șoferii împărtășesc experiențe din trafic, mai multe imagini cu acest accident produs duminică pe DN1.

Image