FOTO 📸 Mai multe mașini au rămas înzăpezite pe un drum forestier între Predeal și Azuga, după ce șoferii au ales o alternativă la DN1 indicată de aplicațiile de trafic

mașini înzăpezite alternativă dn1
Sursa foto: IJJ Brașov
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Jandarmii din Brașov au recuperat, joi seară, mai mulți turitși blocțai pe un drum forestier, între Predeal și Azuga. Patru șoferi le-au relatat echipajelor că au urmat acel traseu în urma indicațiilor date de aplicațiile de trafic. Drumul figura ca rută alternativă la DN1, unde joi după-amiază s-au format coloane pe zeci de kilometri.

„Printr-un apel primit prin sistemul unic de apeluri de urgență 112 un bărbat ne-a relatat faptul că se află pe un drum în zona Poiana cu Brazi din Predeal și că nu mai poate continua drumul deoarece mașina cu care se deplasa a rămas înzăpezită.  În mașina bărbatului se mai afla soția acestuia și un copil. La locul solicitării s-a deplasat cu operativitate un echipaj de jandarmi care, pe lângă apelant, a mai găsit la fața locului alte 3 autoturisme ce nu mai puteau înainta.

Colegii noștri l-au sprijinit pe șofer să-și redreseze autoturismul, ulterior au însoțit toate cele 4 autoturisme să ajungă în siguranță la drumul asfaltat.

Toți conducătorii auto le-au relatat jandarmilor că au ajuns pe acel drum ghidați fiind de aplicații de trafic, ca variantă ocolitoare a DN1, care era foarte aglomerat. Șoferii ar fi intenționat să ajungă în localitatea prahoveană Azuga”, au relatat reprezentanții IJJ Brașov.

Jandarmii au decis să supravegheze intrările pe acest drum, din ambele județe, și vor interzice pătrunderea autoturismelor pe traseul respectiv.

„Recomandăm turiștilor, ca de fiecare dată,  să se informeze în legătură cu traseele pe care aleg să circule, luând în calcul anotimpul, starea vremii și echiparea autoturismelor”, au mai transmis reprezentanții IJJ Brașov.

 

Image