Furtul ar fi fost comis pe 2 noiembrie, la o firmă din Valea Călugărească.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Valea Călugărească au fost sesizați, la data de 2 noiembrie a.c, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras bunuri din incinta unei societăți comerciale.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială situată în comuna Valea Călugărească.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 36 de ani, din municipiul Ploiești”, a precizat IJP Prahova.
VALEA CĂLUGĂREASCĂ. Locuitorii sunt îngroziți că lângă munții de otravă de la fostul combinat va fi construit, acum, și un depozit de deșeuri
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.