Un hoț a fost surprins în flagrant de camerele de supraveghere montate în cimitirul Mihai Bravu, sustrăgând coroane.
UPDATE
"La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de poliție Ploiești, au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți de intervenție, cu privire la faptul că imaginile de pe camerele de supraveghere, amplasate în incinta unui cimitir, surprind o persoană în timp ce sustrăgea mai multe coroane de flori.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, identificării persoanelor implicate și luării măsurilor legale în consecință", au precizat reprezentanții IJP Prahova, la solicitarea Telegrama.
*******************************
ȘTIREA INIȚIALĂ
“În data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, sistemul de supraveghere din Cimitirul Mihai Bravu a surprins imagini cu o persoană care sustrăgea mai multe coroane de flori din perimetrul acestuia, aruncându-le peste unul din garduri.
În urma intervenției de urgență a echipei de supraveghere, persoana în cauza a fost reținută și preluată de reprezentanți ai poliției care s-au prezentat la fața locului în urma solicitării echipajului de intervenție al firmei contractate”, au transmis reprezentanții SGU Ploiești.
Societatea a amplasat 105 camere de supraveghere în perimetrul cimitirelor pe care le administrează, în municipiu. Scopul a fost tocmai identificarea persoanelor care comit acte de vandalism.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!