Doi bărbați au fost prinși în flagrant sustrăgând zeci de litri de combustibil dintr-o cisternă. Cei doi se întorceau de la o livrare și avuseseră grijă să oprească o cantitate de carburant pe care să o fure.
"La data de 10 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în baza unor informații deținute au surprins, în flagrant delict, doi bărbați în timp ce sustrăgeau 85 de litri de combustibil dintr-o cisternă.
În fapt, cei doi bărbați, cu vârstele de 36, respectiv 52 de ani, în calitate de conducători auto ar fi efectuat împreună o cursă de livrare la stațiile de distribuție a carburanților, ocazie cu care au păstrat din cantitatea de livrat o anumită parte în scopul de a și-o însuși ulterior, fapt petrecut la întoarcerea din cursă, într-o parcare din comuna Brazi.
În urma cercetării la fața locului a fost identificat și ridicat de pe autocisternă un dispozitiv artizanal electronic acționat cu o telecomandă", au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ