În această dimineață, în jurul orei 04:02, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la o casă în localitatea Drăgăești-Ungureni.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.
Potrivit ISU Dâmbovița, echipajele ajunse la fața locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
În continuare s-a acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Totodată, două persoane de sex feminin, în vârstă de 31, respectiv 80 de ani, au fost asistate de catre echipajul medical la fața locului, acestea refuzând transportul la spital.
UPDATE. Incendiu la un magazin din Rușețu - Video
Foto ilustrativ, Turnul Sfatului