INCENDIU FERMA DACILOR | Mesaj sfâșietor al băiatului care și-a pierdut tatăl și cei doi frați în tragedia de la Tohani

INCENDIU FERMA DACILOR | Mesaj sfâșietor al băiatului care și-a pierdut tatăl și cei doi frați în tragedia de la Tohani
Matei, tânărul care și-a pierdut tatăl și cei doi frați în tragicul incendiu de la Ferma Dacilor, a publicat un sfâșietor mesaj de adio (Foto: Facebook - Ferma Dacilor)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

INCENDIU FERMA DACILOR Tragedie fără limite pentru o familie din Capitală, după ce tatăl și doi copii au pierit în incendiul de la Tohani! Matei, cel de-al treilea frate, salvat la limită, a publicat un mesaj sfâșietor.

INCENDIU FERMA DACILOR Printre cele șapte victime descoperite până acum în urma incendiului devastator care a mistuit Ferma Dacilor se numără și doi frați, Petru Ene, de 11 ani, și Luca, de 16 ani. Tatăl lor a încercat să îi scoată din incendiu, dar și-a găsit și el sfârșitul. A reușit, în ultima clipă, să îl salveze pe cel de-al treilea copil, Matei, fratele geamăn al lui Luca.

Supraviețuitorul incendiului a publicat pe rețelele de socializare un mesaj sfâșietor, în memoria tatălui și fraților săi care s-au stins.

„Tata, ai fost eroul meu, ești exemplul meu in viața, nu îmi vine sa cred ca ai plecat așa repede din viata mea, nu îmi văd viata fără tine.
Petru, te iubesc nespus de mult, ești frățiorul meu și mereu vei fi, ești puterea mea și sufletul meu.
Luca, ești geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ți-am zis sa vii după mine, nu înțeleg de ce te-ai oprit...
M-ați lăsat singur cu mama, o sa am grijă de ea vă promit. Sunteți familia mea și vă iubesc infinit, mi-as fi dat viața pentru voi.
Drum lin către ceruri îngerii mei”, a fost mesajul publicat pe Facebook de tânărul de 16 ani.

INCENDIU FERMA DACILOR Potrivit Fanatik, întreaga familie era pasionată de sport, gemenii jucând fotbal la CSA Steaua, în timp ce mezinul era înscris la academia New Stars, deținută de Sorin Ghionea și Petre Marin, și era considerat printre cei mai promițători jucători ai generației sale.

Incendiul devastator produs în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor a distrus complet complexul turistic. Șapte persoane, printre care și unul dintre copiii patronului, au murit în incendiu, în timp ce o a opta persoană este în continuare dată dispărută.

Image